Multe gânduri frumoase pentru toţi cei dragi

Familia Lăiu Florin şi Lăcrămioara urează tuturor Lăilor şi Nelăilor sărbători fericite şi curate !
La mulţi ani cu sănătate!
http://www.youtube.com/watch?v=w0e4I9_QFkE

Exegeză lingvistică sau alegorică (curat murdar!) ?

Dialog continuat de la adresa...

Cezar:

Stimate d-le profesor,

referitor la metoda lingvistica si cea diacronica: nu m-am referit la faptul ca n-au nici o importanta pe marea scena a exegezei. Fac trimitere la disputa Mitropolitului Saguna cu Ioan-Heliade Radulescu cu privire la incercarea de traducere a Bibliei a celui din urma.
Interpretarea corecta a Sf. Scripturi se realizeaza prin luminarea Duhului Sfant. De asemenea, metoda exegetica folosita de insusi Iisus si Sf. Apostoli, este garantia ca prin ea putem intelege corect si noi Textul Sacru(TIPOLOGIA).
Metoda de interpretare lingvistica apare, din cate stiu eu, destul de tarziu(?sec. IV - prin scoala antiohiana intrucat ea se baza pe interpretarea literara?).
M-ati inteles gresit referitor la FA cap. 10. Eu m-am referit la faptul ca evenimentul relatat de aghiograf acolo, este o costructie lucanica si nu petrina. Adica cuvintele pe care Petru si Domnul le-ar fi schimbat intre ei, ar fi parafrazate de Luca in scrierea sa(ca de exemplu cuvantarea Sf. Pavel din Areopag sau Bunavestire lucanica)
Astfel concluzia dvs bazata strict pe instrumentul lingvistic ar avea de suferit. Un alt amanunt important este ca FA nu s-a pastrat in originial. N-am facut un studiu pe manuscrise sa vad daca in relatarea acestui episod apar diferente in text, insa daca acestea totusi exista, din nou metoda lingvistica isi pierde din credibilitate.
Semnul de intrebare pe care eu il pun, consta in eficienta sau contributia metodei lingvistica de a ne conduce spre adevar in cazul de fata.
Daca incercam sa-l excludem pe Duhul Sfant din exegeza noastra inseamna ca nu suntem pe drumul corect. Desigul, atat metoda lingvistica cat si cea diacronica au importanta lor. Acest lucru il reclam eu in studiul dvs.
Deci, daca aplicam metodele de exegeza biblice(erminia Duhului si tipologia) ajungem mai usor dar si mai sigur la ADEVAR.
Astfel desfiintarea restrictiilor de alimentatie este modul in care Biserica Primara, PArinti Bisericii dar si noi crestinii de astazi am inteles acest verset.
Faza cu preotul si cu sfintitul gospodariei n-o inteleg. Problema preotului ce-o fi spus... oricum noi nu tratam dpdv personal problema. Pot sa aduc si eu o gramada de argumente personale solide insa nu le luati in considerare.

Iertati! Fie ca Praznicul Nasterii Domnului sa va fie prilej de bucurie si spor duhovnicesc !

Dragă Cezar

Mulţumesc pentru urări şi îţi doresc la fel sărbători binecuvântate.

Se poate să te fi înţeles eu greşit, acesta este riscul dialogului scris, sau al oricărui dialog. Eu am practicat diferite tipuri de exegeză, de-a lungul timpului, şi sunt conştient că în hermeneutică are şi tipologie şi alegoria oarecare valoare, dar nu în exegeza serioasă, critică, care îşi propune să descopere sensul intenţionat de autor, aşa cum se adresează mai întâi contemporanilor lui. Alte tipuri de interpretare, de hermeneutică (ermineftică) se concentrează mai puţin asupra literei şi dau prioritate „spiritului”, fiindcă acesta poate fi mai uşor manipulabil. Litera este atunci aservită unei teologii specifice, unei dogme, unei tradiţii preferate.

Din acest punct de vedere, disputa dintre Şaguna şi Heliade-Rădulescu este pentru mine, net în favoarea cărturarului laic, care voia să facă o treabă mai ştiinţifică. Încă nu era destul de echipat s-o facă, dar era mult superior duşmanilor lui. Şaguna era preocupat să-l afurisească şi să- solească pe cărturar să întreruă traducerea pe care o făcea (ceea ce s-a şi întâmplat), dar de partea lui, Şaguna a plagiat aproape cuvânt cu cuvânt traducerea greco-catolică existentă la data aceea şi a publicat-o ca pe o traducere proprie, fără să menţioneze sursa, nici măcar ca bibliografie. Asta ţine de lingvistică, sau de Duhul Sfânt şi de şcoala spiritualistă ?

Foarte frumos că ai amintit de Şcoala din Antiohia. Aceea a fost cu adevărat o şcoală creştină, care a susţinut o metodă de interpretare biblică respectabilă: metoda istorico-grammatică. Cea din Alexandria, care a produs cărturari mai cunoscuţi, în ciuda cunoştinţelor lingvistice (cel puţin în cazul lui Origen), a fost orientată mai mult spre filozofie şi teologie sistematică, folosind metoda mistico-alegorică, pentru a sili Scriptura să vorbească în favoarea unui nou tip de creştinism care se ridicase: un compromis între gnoza neo-platonică şi evanghelie. Rezultatul a fost că chiar Biserica (cea de Răsărit cu precădere) a condamnat origenismul, deşi adepţi ai lui Origen au continuat să existe, iar cea din Occident a preluat mai mult din Origen.

Fără nici o ezitare, eu mă declar cu totul de partea exegezei critice, care are ca suport filologia (critica textuală, lingvistica, istoria). Numai astfel interpretarea poate fi credibilă, pentru că poate fi controlată. O interpretare care nu poate fi controlată, ci se impune în numele unei autorităţi, nu are aceeaşi valoare, este secundară. Este adevărat că Iisus şi apostolii foloseau uneori tipologia (şi aceasta pentru că exista o tradiţie rabinică de felul acesta), şi anume o foloseau ca ajutor în persuasiunea apologetică. Dar tipologia nu reprezintă baza exegezei, ci constituie capitelurile construcţiei – frumoase, dar se poate trăi şi fără ele.

Referitor la FA şi la NT în general, ceea ce se ştie astăzi,k în ciuda speculaţiilor făcute, nu există alte texte „originale”, în afara manuscriselor greceşti. Luca era neevreu şi s-a adresat cu precădere neevreilor, lui Theophilos şi tuturor grecilor, nu văd nevoia de a fi scris la origine într-o altă limbă. Totul este posibil, dar nu avem dovezi în acest sens, nici măcar o ipoteză serioasă. Ai dreptate că Luca este cel care foloseşte cuvintele. Dar crezi că el a inventat termenii respectzivi? El a trăit în societatea apostolilor şi a primilor creştini, având contact direct cu multe persoane din Iudeea, fiindcă declară că a făcut „cercetări amănunţite”. Aşa că termenii pe care îi foloseşte, chiar dacă nu erau termenii lui Petru (şi cu siguranţă că nu erau, fiindcă Petru nu vorbea greceşte cu ai lui în Ierusalim!), sunt relevanţi pentru distincţia pe care o făceau în general creştinii, sau cel puţin Luca, tovarăşul lui Pavel. De aceea am dat şi termenii iudeo-aramaici şi ebraici, pentru a arăta că şi în aceste limbi, care se vorbeau în mod obişnuit între iudei, exista distincţia între cărnuri necurate (în sens fizic) şi cărnuri ceremonial-contaminate (spurcate, întinate).

„Semnul de intrebare pe care eu il pun, consta in eficienta sau contributia metodei lingvistica de a ne conduce spre adevar in cazul de fata.”

Nu numai în cazul de faţă, ci în toate cazurile, metoda lingvistică este superioară altor metode, când este vorba de exegeză. Altfel Dumnezeu nu ne-ar fi lăsat deloc o Biblie pentru a ajunge la adevăr. Ne-ar fi fost suficiente dogma, tradiţia, sfinţii teologi şi neteologi. Aceasta nu înseamnă o exlucdere a Duhului Sfânt. Dar Duhul Sfânt care a creat inteligenţa umană şi care are control asupra fenomenului lingvistic (cu sau fără darul limbilor), este în stare să arate calea dreaptă unui exeget lingvist, mult mai uşor decât oricărui pretins iluminat şi inspirat, care se crede deasupra buchii Scripturii.

„Deci, daca aplicam metodele de exegeza biblice(erminia Duhului si tipologia) ajungem mai usor dar si mai sigur la ADEVAR.”

De exemplu, în acest caz, care ar fi soluţia pe care o propui tu, sau ortodoxia, în favoarea unei înţelegeri mai adevărate? Eu am dovedit că soluţia mea lingvistică, aşa aridă cum este ea, are avantajul că realizează o armonie între testamentele Bibliei şi între diverse declaraţii neotestamentare. Care este avantajul pe care l-ar aduce metoda tipologică ? Eu mă pricep şi la alegorizare şi tipologie. Dacă e vorba să aduc asemenea evidenţă, nu mă dau înapoi, dar sunt sigur că cealaltă tabără va protesta energic şi va veni cu argumente exegetico-ligvistice. Pentru că mintea omenească a fost în aşa fel făcută de Dumnezeu, ca să nu se mulţumească cu explicaţii mistice.

„Astfel desfiintarea restrictiilor de alimentatie este modul in care Biserica Primara, PArinti Bisericii dar si noi crestinii de astazi am inteles acest verset.”

Afirmaţia ta este dogmatică şi pretenţioasă. Ştiam că aşa zice Biserica. Pe mine, ca protestant şi ca cercetător, mă interesează să verific în mod personal ce se poate verifica. Este clar că încă din epoca patristică, sub diverse influenţe paganizante, înţelegerea Bisericii s-a schimbat, devenind foarte antiiudaică şi, în consecinţă, destul de rezervată faţă de VT. În mod paradoxal însă, a preluat din VT exact ce nu mai trebuia: pretextul preoţiei, al bisericilor-templu cu ceremonii şi „jertfe” (interpretarea euharistică), şi modelul statului teocratic specific vechiului legământ: statul creştin totalitar. Toate acestea au fost preluate parţial din cultura necreştină, dar cu unele accente şi modele (cel puţin pretexte) veterotestamentare.

Când însă este vorba de interdicţiile alimentare şi de cultul imaginilor, unde până şi Mohamed a preluat modelul iudaic şi creştin oriental, apelăm repede la nişte dezlegări pe care le punem ba pe seama apostolilor, ba pe seama unei tradiţii obscure. Tocmai aici este problema. Eu am dorit să arăt că în epoca apostolică nu s-au dat asemenea dezlegări. Dacă s-ar fi dat dezlegare la porc, s-ar fi dezlegat cu atât mai mult sângele, şi n-ar mai fi fost nevoie de menţinerea interdicţiei printr-un sinod apostolic. Cu atât mai puţin s-ar mai fi pus în discuţie contaminarea rituală (bucatele jertfite idolilor, sau suspecte de a fi fost dedicate idolilor).

Petrecere plăcută, şi Domnul să vă binecuvânte sărbătoarea !