duminică, 5 ianuarie 2014

Despre sugestia că Povestea lui Lazăr (Lc 16) ar fi o interpolare

Dragă Jani

Am citit studiul tău despre interpolarea poveştii cu săracul Lazăr în Luca 16. Ideea este interesantă, indiferent dacă este originală sau împrumutată, dar deocamdată nu poate fi numită cel puţin ipoteză, pentru că este o simplă speculaţie, care nu se bazează pe evidenţa textuală.

Probabil ştii că nu am nici o simpatie pentru dogma nemuririi sufletului, sau pentru geamăna ei (aruncarea după moarte în muncile iadului sau în sânul lui Avram). Dar cred că adevărul trebuie apărat cu dovezi certe, nu cu speculaţii. Nu vreau să spun că speculaţiile nu ar avea nici o valoare în sine. Adesea suntem nevoiţi să speculăm, pentru că nu avem toate datele necesare. Dar speculaţia trebuie şi ea temperată de: 1. evidenţă; 2. disponibilitatea de a-ţi imagina alte scenarii (alte soluţii); 3. opinia experţilor cu pregătire şi experienţă în domeniu.

În acest caz,

1.     Evidenţa textuală în favoarea neexistenţei originale a pasajului lipseşte cu desăvârşire. Toate manuscrisele conţin pasajul acesta. Dovezile de variaţiuni textuale, pe care le-ai adus, nu pot susţine interpolarea pasajului, deoarece variaţiuni textuale există mai peste tot (din diverse cauze) şi ele nu pot dovedi neautenticitatea pasajelor respective. (Nu poţi spune că un anumit individ este asasin, deoarece l-ai prins fumând sau furând!).
Prezenţa numelui bogatului apare doar în manuscrise târzii, după ştiinţa mea, ceea ce indică nevoia unora de a colora povestea, ca să apară cât mai istorică. În tot Occidentul, bogatul are numele Dives, luat din Vulgata (latină), unde dives înseamnă “bogat”. Este foarte probabil că de aici provine şi varianta grecească Neves. Faptul că săracul apare în poveste ca personaj principal nu este neapărat o dovadă a originii eseniene a poveştii.
Dacă am presupune că povestea săracului Lazăr este o interpolare, cu logica aceasta ar trebui să scoatem din Scriptură toate pasajele care ni se par incompatibile. Găsim şi în VT şi în alte locuri din NT (Apocalipsa etc.) pasaje care par să alimenteze spiritualismul şi muncile iadului; şi în acele cazuri, toate manuscrisele le conţin. Dacă am admite intervenţii atât de drastice şi tendenţioase în Scriptură, am învinui pe copişti fără să avem dovezi, iar pe de altă parte, cel mai vinovat ar ieşi Dumnezeu Însuşi, care nu a luat măsuri să vegheze asupra transmiterii Cuvântului, încât să fim în suficientă siguranţă citind Scriptura.
2.     Există soluţii mai cuminţi şi mai puţin traumatice. Se poate observa că toate pasajele care descriu lumea morţilor se găsesc în pasaje poetice sau apocaliptice ale Bibliei, sau în scrieri care citează acele pasaje. Ca figuri de stil sau ca simboluri apocaliptice, iadul şi raiul morţilor au sens. Povestea din Luca 16 este folosită de Iisus ca parabolă (pildă), pentru a învăţa că singura speranţă este să ne orientăm viaţa după Scriptură (Moise şi Profeţii), atât cât trăim, deoarece nu mai există nici o posibilitate să se schimbe soarta noastră după moarte. Întrucât fariseii credeau în poveşti detaliate despre lumea de dincolo, Iisus a folosit ocazia şi le-a vorbit în limbajul lor cultural; la fel se va adresa El şi saducheilor, în propriul lor limbaj lor teologic, citând doar Pentateucul, în favoarea învierii (fiindcă saducheii nu credeau în Profeţi şi Scripturi: Lc 20:27-40). Biblia foloseşte elemente mitologice de diverse origini, însă doar ca elemente de limbaj figurativ sau convenţional-popular, prin care mesajul este colorat cultural.
Multe exemple se pot da. Mă limitez la exemplele din domeniul despre care discutăm: termenul Şeol din VT (tradus la noi cu Locuinţa Morţilor) nu pare de origine ebraică, este mai curând împrumutat. Iar imaginea populară a Şeolului nu reflectă adevărul fizic, ci serveşte doar ca metaforă (vezi Is 14:9-11; Iov 17:13; 1Sam 28:13). Hades, termenul grecesc corespunzător, folosit în LXX şi NT este din mitologia greacă. Aceasta nu dovedeşte neapărat împrumutul conceptului, dar pentru că Hades-ul era conceput asemănător cu Şeol-ul canaanit, s-a folosit acel termen. În 2 Pt 2:4 apare termenul ταρταρώσας „[i]-a aruncat în Tartar”, unde Petru preia imaginea Tartarului grecesc, care era carcera Hades-ului, temniţa cea mai adâncă, în care fuseseră aruncaţi titanii cei răzvrătiţi împotriva zeilor. Ca metaforă este instructivă, dar aceasta nu confirmă mitul grecesc despre Zeus şi titani. În acelaşi capitol (Lc 16), Iisus mai spusese povestea administratorului corupt, pe care în final îl dă ca exemplu. Este oare fapta lui vrednică de laudă? Dacă am admite că da, atunci am trage o concluzie mult mai periculoasă decât credinţa în fantome şi iad, deoarece aici este vorba de morală (caracter) şi nu doar despre corectitudine teologică. Iisus l-a dat ca exemplu prin contrast: după cum acel nenorocit şi-a folosit inteligenţa pentru a ieşi din încurcătură, făcând bine altora, la fel să facem şi noi, deoarece tot ce avem aparţine de drept lui Dumnezeu – suntem doar administratori.
    
3.     După câte ştiu, nu există nici un expert şi nici un studiu serios de critică textuală, care să aducă obiecţii serioase asupra autenticităţii acestei poveşti. Ea se înscrie în aceeaşi temă cu povestea anterioară, folosită tot ca pildă: problema administrării avutului. Este la locul ei acolo şi nu sunt motive s-o scoatem. Chiar dacă am scoate-o, nu am rezolvat problema, că mai sunt şi altele.

Chiar dacă Biserica s-a rătăcit în multe privinţe, distincţia între Scripturile canonice şi apocrife s-a făcut cinstit până la urmă, astfel încât nu putem suspecta că povestea lui Lazăr are o origine apocrifă. Atâtea părţi din NT au fost uneori contestate de anumiţi învăţaţi în primele secole, dar aceasta nu a fost contestată de nimeni. Iisus a luat măsuri pentru a contracara iniţiativa unora de a face din elementele fantastice ale poveştii temei doctrinal: l-a înviat pe adevăratul Lazăr, ca să povestească tuturor curioşilor cum este în sânul lui Avraam. Şi Evanghelia este clară cu privire la tot ce a spus Lazăr.

Dacă ar exista un singur manuscris din care povestea să lipsească, fie şi un manuscris mai târziu, s-ar putea discuta posibilitatea interpolării timpurii. Sau dacă argumentele aduse ar fi din alt domeniu decât cel doctrinal, iarăşi ar fi un argument în favoarea acestei sugestii. Dar principalul argument care este adus (că nu se potriveşte doctrinal, contrazice doctrina Bibliei despre suflet) nu are autoritate în domeniul criticii textuale.

Ai dreptate că, în acest caz, nu poate fi vorba despre o „metaforă". Este o adevărată poveste cu tâlc, nimic altceva. Şi doar tâlcul contează, ca la o fabulă. 

A submina încrederea în copiştii şi traducătorii Bibliei, pentru a-mi atrage credit mie (ca zelot anonim) nu este un gest constructiv pentru lucrarea lui Dumnezeu. Este adevărat că tot ce este omenesc este imperfect, nu numai lucrul copiştilor şi traducătorilor, ci şi lucrul autorilor originali. Dar în ciuda imperfecţiunilor omeneşti, cuvântul lui Dumnezeu este clar pentru toate scopurile practice. Ceea ce este imperfect sau greşit într-o traducere, este corect în alta. Ceea ce într-un manuscris este corupt, în altul este transmis cu acurateţe. Ceea ce un autor a exprimat într-o formă culturală imperfectă, putem înţelege, sub călăuzirea Duhului Sfânt, lăsându-ne conduşi de mesajul practic, fără să ne împotmolim în detalii tehnice şi culturale discutabile, care se înmulţesc pe măsură ce ne ocupăm de ele. 

Alte discuţii pe aceeaşi temă se pot găsi aici. En.Wikipedia are un articol foarte bun la subiect.



duminică, 28 iulie 2013

Comunicat primit de la Conferinţa Muntenia.

(Aceleaşi concluzii ca şi ale mele, cu privire la agitaţiile spirituale ale lui Hugo Gambetta)

G.I. :  "Pentru ca am primit şi eu 'pontul' cum că Papa Francis ar avea un frate mai mare adventist in Argentina şi că a declarat război Bisericii Adventiste, fiind deranjat de alegerea fratelui mai mare (de a deveni adventist - www.youtube.com/watch?v=OnJry-Gq3jA), pot raspunde în urmatoarele puncte, cu informatii primite de la Departamentul Comunicare al Uniunii Argentiniene şi din cercetarea fratelui nostru [MN]. Informaţiile sunt: 


  • 'Ştirea' este propagată de către un fost pastor adventist - Hugo Gambetta concediat de către Biserica Adventistă în iulie 2005 (originar Gambetta este din Argentina, dar a lucrat ca pastor doar în USA). Pe acea vreme el era vice-presedinte şi director al departamentului de slujire multietnică pentru Conferința Lake Region din cadrul Bisericii Adventiste. Gambetta și alții au făcut obiectul unei anchete federale pentru un sistem de imigrație ilegală ce aducea oameni din America de Sud în Statele Unite pentru lucru fără documente corespunzătoare și, de asemenea, au fost investigate şi nereguli financiare ca o parte din acest sistem. (Cazul a fost mediatizat de către Samuele Bacchiocchi, în Scrisoarea de informare cu nr. 134.)
  • Gambetta a început o nouă biserică în Glendale, California. El a recrutat membrii vorbitori de limbă spaniolă de prin bisericile adventiste existente în zona Los Angeles. El atrage prin pretenția de a "predica mesajul adventist adevărat". Gambetta are o istorie de senzaționalism și informaţii care nu sunt adevărate.
  • Biserica Adventistă din Argentina nu are şi nu a avut niciodată în registrele ei vreun frate al actualului papă.
  • Papa Francis este cel mai mare dintre cei 5 copii ai familiei Bergoglio; actualmente doar papa şi sora cea mai mică mai sunt în viaţă.


Sfatul Uniunii Argentiniene: nu îl ascultaţi pe Gambetta! (Our advice is: don’t listen Hugo Gambetta. I heard the sermon in you tube, and I’m sure that he has not proof of what he says. Most of the words that Gambetta says is to chatch the people’s attention.)